Cum să reduci consumul de lemne pentru încălzire, în această iarnă?

Indiferent de metoda de încălzire aleasă pentru locuința ta și a combustibilului folosit, întotdeauna este o idee bună să economisești, dacă se poate.

În acest articol, dorim să îți prezentăm câteva trucuri și sfaturi care te vor ajuta să faci economie la lemnul pentru foc, astfel încât să te bucuri de o iarnă fără griji, dar cu suficientă căldură în casă.

șemineu pe lemne

Cum să reduci consumul de lemne?

Probabil știi deja că e bine să-ți cumperi lemnele din timp, chiar și cu un an înainte, pentru ca acestea să aibă timp să se usuce cum trebuie și astfel să le crească puterea calorică (prin urmare vei folosi mai puțin lemn la încălzire). Umiditatea lemnului ar trebui să fie undeva la 20%.

Apoi, trebuie să le depozitezi corespunzător, într-un loc bine aerisit, pe timpul verii, pentru a le permite să se usuce bine, dar care să poată fi acoperit în sezonul rece, pentru a le proteja de umezeală și frig.

Puterea calorică a lemnelor de foc

Alegerea esenței de lemn este de asemenea importantă. Puterea calorică a lemnului de foc se calculează având în vedere conținutul de celuloză și lignină. Lignina are o putere de ardere de 6000 kcal/kg, în timp ce celuloza are o putere de aproximativ 4000 kcal/kg.

Printre esențele de lemn cu cea mai mare putere calorică se numără fagul, stejarul, molidul, mesteacănul, salcâmul, cireșul stejarul sau plopul. Toate aceste esențe oferă o putere calorică de peste 4,1 kWh/kg.

pastile de curățat soba

Curățarea sobei este extrem de importantă

Nu poți avea pretenția de la soba ta să degaje căldură calumea, dacă nu e îngrijită corespunzător:

  • scoaterea cenușei;
  • curățarea interioară și exterioară;
  • curățarea coșului de fum.

Noi îți recomandăm FLAMEFAST STOVE & CHIMNEY SWEEPING LOG – curățător pentru șeminee și sobe pe lemne. Acesta înlătură funinginea și asigură o funcționare corespunzătoare a sobei.

Pentru exteriorul sobei, folosește o cârpă ușor umezită, iar eventualele fisuri repară-le cu cu ajutorul unui produs ieftin și eficient – chit sobă teracotă – pe care îl găsești disponibil și în magazinul online Flamex.

Pentru curățarea coșului, noi îți recomandăm produsele Flamex special destinate acestui scop.

Dacă tot vorbim despre coșul de fum, asigură-te că acesta este bine izolat, pentru a asigura un tiraj cât mai bun al sobei, dar și o ardere mai eficientă a lemnului. Izolarea coșului de fum se poate face, de exemplu, cu vată bazaltică.

Diminuează pierderile de căldură

Geamurile, ușile, podelele, pereții – toate acestea pot pierde căldură. Pentru pereți e clar: trebuie izolați corespunzător.

Ușile și ferestrele pot fi, de asemenea, etanșate cu produse speciale, cum ar fi benzile de etanșare sau pragurile. Verifică bine zona din jurul ferestrelor și ușilor și acoperă orificiile/îmbinările dintre perete și geamuri.

Folosește la maximum zilele însorite și lasă geamurile descoperite – trage draperiile și lasă soarele să-și facă treaba să să încălzească locuința.

Ține ușile închise la camerele pe care nu le folosești și unde nu ai nevoie de înzălzire, pentru că un spațiu mai mic are nevoie de mai puține resurse pentru a fi încălzit.

Recomandă articolul: